Parcare cu stil

Un nene cu logan alb a parcat pe mijlocul bulevardului, între trecere și scuar, cu botul ocupând o treime din banda a doua. Și a lăsat mașina o bună parte a zilei așa.

La genul ăsta de comportament, pedeapsa ar trebui calculată în funcție de nivelul nesimțirii, dincolo de considerentele ce țin de trafic. Nici nu trebuie să știi legislația rutieră la perfecție ca să te abții faci măgării din astea, țin pur și simplu de bun simț.

Algoritmul Facebook chiar a început să fie decent

Pentru prima oară de când există, sunt aproape mulțumit de algoritmul Facebook de rank-are a posturilor.

De la ultima modificare majoră făcută publică de algoritm, feed-ul meu a crescut semnificativ în calitate. Și automat am început să intru mai des decât o singură dată pe zi.

Trei schimbări îmi plac la modul în care alege Facebook acum să-mi afișeze posturile.

Mai puțină mizerie

Se pare că Facebook s-a ținut de cuvânt și a scăzut scorul postărilor detectate ca spam, cancan gratuit și alte chestii neplăcute.

Ce e interesant e că a făcut asta fără să excludă complet paginile respective. De exemplu, văd mai puține posturi de la Adevărul, dar cele pe care le văd sunt ok, fără ”click aici” sau ”distribuiți”.

A crescut pe știri

În primul rând, am observat că Facebook a început să se prindă care sunt evenimentele importante ale momentului și să le urce în feed. Probabil că ia în calcul viralitatea generală a unui subiect recent, nu doar în rândul prietenilor.

Și când nu e vorba de subiecte importante sau știri foarte recente, știrile sunt, în majoritate, pe interesul meu.

În al doilea rând, a renunțat să-mi mai afișeze mai multe posturi consecutive din partea aceleiași pagini. Dacă făceam greșeala să dau un like unei știri, de a doua zi aveam de la trei posturi consecutive al aceleiași pagini în fruntea feed-ului.

Echilibru

O altă chestie bună e că există un echilibru între paginile ale căror posturi îmi apar sau între posturile care vin de la pagini și cele ale prietenilor. A fost o vreme bună în care peste trei sferturi din feed era compus din pagini, iar între pagini dominau 2-3.

Plus, rând pe rând îmi apar în feed cam toate paginile la care am dat like. Până acum, remarcam că sunt pagini care nu-mi apar deloc în feed, de care și uitasem că există. Acum, deși feed-ul e dominat de paginile cu care am interacționat cel mai mult, din când în când mai apare și câte un post de la o pagină pe care n-am mai văzut-o de mult. Ca și cum ar încerca să-i mai acorde o șansă, deși nu i-am dat like vreodată la vreun post.

Chestia cea mai neplăcută la acest moment e afișarea în mod repetat a unora dintre posturi. Uneori asta se întâmplă din cauza comentariilor, alteori pur și simplu îmi arată același post când intru de pe alt device ca și cum nu ar fi ținut minte că am mai intrat o dată.

Aventuri cu cărți elecronice

DRM-ul e una dintre cele mai mari porcării care au fost inventate pentru protejarea drepturilor de autor. E o porcărie în domeniul filmelor, al muzicii și e o porcărie mult mai mare în cazul cărților.

Am cumpărat un ebook de la un magazin online, fără să mă gândesc cât timp voi pierde până voi reuși să îl citesc pe tabletă.

Când cumperi un ebook, ți se trimite pe mail un link de unde poți să descarci un fișier .acsm, care nu este decât un link către cartea propriu-zisă în format epub.

Cartea respectivă este protejată prin DRM. DRM-ul este dezvoltat de simpaticii de la Adobe. Așa că, pentru a descărca un ebook protejat prin DRM folosind fișierul-link cu extensia .acsm îți trebuie un program făcut de Adobe. Se numește Adobe Digital Edition și are versiune de Windows, iOS și Android.

După ce te prinzi de toate astea, te lovești de descărcatul epub-ului. De fiecare dată când încercam să-l descarc, atât pe Windows, cât și pe iOS, primeam eroarea de mai jos.

A mers într-un final cu Opera de Windows. Cu Chrome de Windows, Chrome de iOS și Safari de iOS mi-a dat de fiecare dată acea eroare. Nu știu de ce, dar, aparent, e o problemă de browser.

DRM-ul are rolul de a limita numărul device-urilor pe care este deschis un ebook. Cartea pe care am luat-o eu poate fi citită pe maxim 6 dispozitive.

DRM-ul poate fi dezactivat. Există destule programe care fac asta, dar am vrut să urmez calea standard, cum ar trebui să se chinuie un utilizator corect.

Ca să o transfer pe tabletă, mi-am călcat pe inimă și am instalat iTunes, program care ar trebui interzis prin lege. Însă, surpriză! iBooks nu recunoștea fișierul. Cartea apărea în aplicație, dar nu putea fi deschisă. Aparent, Apple nu dă doi bani pe DRM-ul Adobe. De ce ar susține cumpărarea ebook-urilor din alte surse, decât propriul magazin?

Așa am ajuns la Google Play Books. Aplicația nu e la fel de simpatică precum iBooks, dar nu doar că deschide cărțile cu DRM, dar și copierea cărților pe tabletă e mult mai simplă: urci fișierul pe site, dintr-un browser de PC, după care intri în aplicație pe tabletă și alegi să o salveze local pentru a o putea citi offline.

Asta a fost povestea pe scurt. Eu am pierdut vreo două ore din momentul în care am dat comanda până când a putut deschide cartea pe tabletă. Evident, că îmi pierdusem cheful s-o citesc după toate astea.

Ca de obicei, Apple nu sunt proști. Nesuferiți, clar. Acum, dacă stau să mă gândesc, aș da bucuros 7 euro în iTunes, ca să citesc cartea în iBooks, fără toată bătaia asta de cap, decât 19 lei, cât m-a costat cumpărând-o dintr-un magazin online, care, de fapt, nu poartă nicio vină.

Mai bine închizi ochii și deschizi buzunarul la puțină manipulare, decât să investești nervi și timp într-o chestie stupidă care n-ar fi trebuit să existe de la bun început.

Cum fac loc de muzică pe un telefon cu spațiu puțin

Nu, nu mă apuc să dezinstalez aplicații. De aia folosim smartphone, printre altele, să ne bucurăm de aplicații mișto, nu să fim obligați să renunțăm la ele.

Telefonul meu are 16 GB, deci se putea și mai rău. Știu destui care se chinuie cu 8 GB. Dar și așa, cred că și la 64 GB sau 128 GB aș găsi cu ce să-l umplu, ca la un moment dat să trezesc nu-mi ajunge spațiul.

Ideea nu e să faci curat și să renunți la chestiile de care ai nevoie, ci să-ți optimizezi ocuparea spațiului. Iar la muzică e chiar simplu să te descurci cu spațiu puțin: ții doar muzica de care ai chef la un anumit moment.

Detaliez.

Îmi țin muzica online, pe Play Music al lui Google. Nu am multă, vreo 1.300 de melodii din 50.000, câte poți pune în total.

Pe telefon am aplicația Play Music, care poate face streaming, dar nu vreau să abuzez de baterie și de abonamentul de date pentru asta.

Așa că descarc pe telefon albumele pe care am chef să le ascult pe drum, înainte să plec de sau spre acasă. 2-3 albume sunt cam suficient pentru o zi. A doua zi le șterg și descarc alte albume, de care am chef atunci.

Faza mișto e că Play Music îți permite să faci chestia asta super simplu. Fiecare album are opțiune de download pe telefon. Același buton cu care descarci un album e și pentru a-l șterge de pe telefon.

Google Play Music

Cum folosești (cu adevărat) eficient touchpad-ul unui laptop [productivity shit]

Touchpad-ul e chestia aia mare și dreptunghiulară de la laptop pe care nimeni nu o folosește pentru că fie e prost făcută, fie are un suport software slab.

Recent m-am lovit de o combinație care mi-a compromis plăcerea de a folosi touchpad-ul așa cum îmi plăcea, cu tweak-urile mele mele obsedate de productivitate. Aveam fiecare tap, fiecare gest pus să îndeplinească o funcție specifică, așa cum am considerat eu că e cel mai ușor și cel mai rapid de folosit. Dar Lenovo + Synaptics + Windows 10 a fost combinația care mi-a distrus acțiunile cu care eram obișnuit.

Așa că am investit o oră într-o cercetare care nu doar că mi-a readus opțiunile pierdute, dar am reușit să-mi configurez un touchpad 100% clickless.

50 de minute le-am pierdut încercând o mulțime de editări de regiștrii găsite pe net, dar niciuna nu a funcționat. Așa că am căutat un program care să mă lase să-mi configurez touchpad-ul cum vreau eu. Și am dat peste TwoFingerScroll, o aplicație mică (are vreo 200k) și veche (ultima actualizare e din 2009) dar genială.

Ca să fie clar, orice touchpad modern are două tipuri de interacțiuni: prin click și prin tap. Click e apăsarea butoanelor până la momentul în care chiar se aude ”click”, tap e o simplă atingere. Evident că e mult mai plăcut și mai productiv să folosești un touchpad prin tap-uri, decât să te chinui să nimerești butoanele și să le apeși suficient de tare să facă ”click!”.

Problema e că Windows 10 și driverele Synaptics pentru Lenovo nu mă lăsau să configurez acțiunile, ci doar să le activez și să le dezactivez. Vrei să activezi tap-ul cu trei degete? Sigur, dar singura funcție pe care o realizează e să deschidă Cortana (care e oricum inutilă în România). Mai bine nu.

TwoFingerScroll e un nume înșelător, micul program face mult mai mult decât să activeze funcția de scroll cu două degete, care oricum e suportată și de driverele oficiale. Te lasă să configurezi modul în care vrei să folosești cele mai importante funcții în așa fel încât să folosești doar tap și să miști cât mai puțin cursorul pe ecran.

Așadar, pe lângă scroll-ul cu două degete am configurat touchpad-ul în felul următor.

Two fingers = middle button (util în browser)

Cum funcționează: atingi touchpad-ul cu două degete simultan.

Ce face: deschide link-uri într-un tab nou și închide un tab dacă-l acționezi oriunde pe tab (fără să vânezi micul x).

Three fingers = Right button

Cum funcționează: atingi touchpad-ul cu trei degete simultan.

Ce face: deschide meniul contextual (e mult mai rapid un tap cu trei degete decât să apeși butonul fizic de click dreapta al touchpad-ului).

One + one finger = Button 4

Cum funcționează: atingi touchpad-ul mai întâi cu un deget, apoi repede cu al doilea

Ce face: emulează funcția back în orice program care o folosește de la browser web la Windows Explorer

Two + one finger = Button 5

Cum funcționează: atingi touchpad-ul mai întâi cu două degete, apoi repede cu al treilea

Ce face: emulează funcția forward în orice program care o folosește

Evident că poți schimba acțiunile. De exemplu, dacă îți e mai util, poți pune click-ul dreapta pe One + one finger. Oricum l-ai configura, la final e ca și cum ai folosi un mouse cu 5 butoane.

Îmi dau seama că poate suna complicat la început și că par multe acțiuni care trebuie memorate, dar, de fapt, e foarte simplu iar câștigul în timp și comoditate e enorm.

Nu doar că folosești touchpad-ul exclusiv prin tap-uri, fără vreun click greoi, dar când îți petreci ore bune în fiecare zi în browser ajungi să apreciezi mici avantaje, precum deschiderea rapidă a unui link într-un tab nou sau back-ul dat într-o fracțiune de secundă, în loc să plimbi cursorul de ecran și să dai click pe butonul din browser.

Două extensii utile pentru Feedly 

Per ansamblu sunt mulțumit de Feedly, cu care l-am înlocuit pe răposatul Google Reader. Dar sunt vreo două extensii care-l pot face și mai bun.

FullyFeedly încarcă tot conținut unui post, chiar dacă feed-ul este parțial. Nu o face automat, din păcate, trebuie să apeși un buton sau de două ori tasta f.

Sortly adaugă un buton care sortează posturile în funcție de popularitate, o funcție pe care Feedly ar fi trebui să o aibă de mult.

Ca fapt divers, consumul de știri e mult mai ok pe mobile, unde sunt aplicații mai multe și mai bine dotate decât Feedly, Inoreader sau restul aplicațiilor web.