Cum fac loc de muzică pe un telefon cu spațiu puțin

Nu, nu mă apuc să dezinstalez aplicații. De aia folosim smartphone, printre altele, să ne bucurăm de aplicații mișto, nu să fim obligați să renunțăm la ele.

Telefonul meu are 16 GB, deci se putea și mai rău. Știu destui care se chinuie cu 8 GB. Dar și așa, cred că și la 64 GB sau 128 GB aș găsi cu ce să-l umplu, ca la un moment dat să trezesc nu-mi ajunge spațiul.

Ideea nu e să faci curat și să renunți la chestiile de care ai nevoie, ci să-ți optimizezi ocuparea spațiului. Iar la muzică e chiar simplu să te descurci cu spațiu puțin: ții doar muzica de care ai chef la un anumit moment.

Detaliez.

Îmi țin muzica online, pe Play Music al lui Google. Nu am multă, vreo 1.300 de melodii din 50.000, câte poți pune în total.

Pe telefon am aplicația Play Music, care poate face streaming, dar nu vreau să abuzez de baterie și de abonamentul de date pentru asta.

Așa că descarc pe telefon albumele pe care am chef să le ascult pe drum, înainte să plec de sau spre acasă. 2-3 albume sunt cam suficient pentru o zi. A doua zi le șterg și descarc alte albume, de care am chef atunci.

Faza mișto e că Play Music îți permite să faci chestia asta super simplu. Fiecare album are opțiune de download pe telefon. Același buton cu care descarci un album e și pentru a-l șterge de pe telefon.

Google Play Music

Câteva idei la cald despre iOS 9 Beta 1

Încă o dată constat că majoritatea marilor site-uri de tech de afară, de frică sau din prea multă diplomație, omit să spună pe șleau multe din problemele produselor și serviciilor pe care le testează.  În special când vine vorba de nume mari, ca Apple sau Google, se ascund sub preș chestiile incomode. Iar pe mine m-a învățat cineva că un bun redactor e ală care știe să găsească și să le prezinte cititorilor și aspectele negative, nu doar chestiile bune, care sar oricui în ochi sau care îți sunt servite de PR.

În altă ordine de idei, după ce am citit cam toate prezentările primului beta de iOS 9, ceea ce am descoperit singur nu are mare legătură cu ce s-a scris pe The Verge sau Gizmodo. Nu că aș fi foarte nemulțumit de ceea ce am găsit. Știu la ce să mă aștept când vine vorba de un beta. Dar asta nu înseamnă că presa nu trebuie să menționeze problemele unui beta, doar pentru că este un beta.

Am testat pe iPhone 6, deci nu pot vorbi de noutățile aduse pentru iPad-uri È™i n-am niciun gând să-l instalez È™i pe iPad. 🙂

În general, ca funcționare la nivelul sistemului de operare, viteza operațiunilor principale mi s-a părut la fel. Nu se mișcă nici mai repede, nici mai prost.

Aplicațiile funcționează normal, cu câteva excepții. Plex nici nu vrea să pornească. Infuse Pro se închide când vrei să adaugi un media server nou. ”Settings” îți mănâncă ficații: se mișcă greu, îngheață și se blochează frecvent.

Că veni vorba de ”Settings”, noua funcÈ›ie de căutare e prezentă –  mai bine mai târziu decât niciodată. Căutarea se face pe toate categoriile È™i în toate direcÈ›iile – va căuta orice cuvânt, din orice pagină de setări, indiferent ce nivel de adâncime are È™i va afiÈ™a în cadrul rezultatelor locaÈ›ia exactă. Foarte util pentru cazul în care un cuvânt corespunde mai multor setări.

”Intelligence”, combinația colorată de Siri cu Spotlight, nu există. Ar fi trebui să apară la un swipe de la stânga la dreapta, dar ecranul inițial nu are decât căsuța de căutare. Nu recomandări bazate pe locație, nu știri, nu nimic. Deocamdată.

Apropo de căutare, nu înÈ›eleg de ce trebuie să-mi afiÈ™eze rezultate vechi – evenimente trecute È™i task-uri bifate. De asemenea, rezultatele au un format prea înalt, prea puÈ›ine elemente încap în primul ecran. Mai e È™i mica problemă a suprapunerii elementelor de pe bara de status peste căsuÈ›a de căutare. RelevanÈ›a rezultatelor nu e grozavă la început, dar am remarcat că se adaptează pe parcurs. Dacă ai deschis o anumită aplicaÈ›ie, aceasta va fi afiÈ™ată mai sus la următoarea căutare (dacă nu cumva e doar un bug la prima căutare).

Rezultatele apar destul de greoi, uneori durează și 2-3 secunde. Partea bună este că de la Settings poți să mai scoți din aplicațiile în cadrul cărora se face căutarea, în speranța că va fi mai rapidă.

Task switcher-ul arată altfel. Aplicațiile sunt mai mari, au dispărut contactele iar ordinea este inversă.

”Back to…” este o funcÈ›ie nouă pentru iOS, care există de câteva versiuni pe Android. Apare, de exemplu, într-o aplicaÈ›ie deschisă ca urmare a unei căutări È™i facilitează revenirea rapidă la ecranul anterior. Ciudată este însă amplasarea: pe bara de status, subÈ›ire È™i înghesuită. Pusă parcă în grabă, în loc de altă variantă pe moment.

Eram curios să văd Apple News, dar nici urmă de ea. În schimb, alte două aplicații noi: Find Friends și Find iPhone. Ambele fac exact ce spune și numele, cu mențiunea că cea din urmă localizează orice dispozitiv cu iOS pe care s-a folosit același cont. Ar mai fi aplicația iCloud Drive, un manager simplu de fișiere, care trebuie activat de la Settings.

Low Power Mode este poate cea mai așteptată opțiune pentru mulți. Se găsește într-un submeniu nou din Settings, dedicat bateriei. Odată activat, unele funcții, precum background app refresh, mail fetch și unele efecte vizuale vor fi dezactivate sau reduse. Asta este descrierea oficială și suficient de generică. Cu ocazia asta simbolul bateriei va fi colorat cu galben.

Nu o să mă hazardez să spun cât de eficient sau ineficient este noul mod de economisire a energiei, după numai jumătate de zi. Dar, ce mi s-a părut mie la acest beta a fost un consum mai mare decât la iOS 8 în condiții normale și o revenire la același nivel o dată cu activarea Low Power Mode-ului. O comparație în acest stadiu nu are niciun sens. Sunt multe aspecte care pot crește consumul la un sistem de operare aflat în testare.

Ce mi s-a părut ciudat a fost că în lista ”consumatorilor” de la Settings îmi afișează aplicații pe care nici nu le-am folosit și nici nu au rulat în background în intervalul respectiv. De exemplu, Apple Music, pe care nu am deschis-o decât o dată, pentru cinci secunde, să văd că funcționează, și care îmi apare că ar fi consumat 11% din cei 55% consumați per ansamblu, de toate aplicațiile.

Una peste alta, dacă nu aveți vreun interes profesional, ca mine, nu vă recomand să instalați primul beta de iOS 9, așa că nici nu explic cum se poate instala. Beta rămâne beta. Nici când e vorba de Apple și de iPhone nu e suficient de stabil și de funcțional pentru a mulțumi utilizatorul obișnuit. Sau mai ales.

Apple Watch este încă o oportunitate pentru creatorii de conținut

Sunt deja multe de spus despre Apple Watch dar și mai multe semne de întrebare. Un aspect care mi se pare însă foarte clar este că acesta va constitui o provocare și o oportunitate în același timp pentru noi, creatorii de conținut. Pentru că da, se va consuma conținut și pe Apple Watch.

Am citit recent despre cum va aborda Flipboard problema. Materialele vor fi prezentate pe ceas într-o variantă scurtă, probabil un rezumat, iar pentru cei care vor dori să citească întregul articol se va folosi funcția Handoff din iOS pentru a pasa link-ul și deschide pagina cu materialul complet pe iPhone.

Mi se pare o abordare excelentă care ține cont de faptul că majoritatea normală a oamenilor nu vor sta să citească materiale ample pe ecranul ceasului. Și, în același timp, va fi comod pentru utilizator să aibă cele mai importante titluri la îndemână (la propriu).

Așa ceva cred că ar trebui să facem și cei care creăm conținut. O aplicație care să trimită pe smartwatch un rezumat sau doar titlurile articolelor, cu trimitere opțională către un device cu ecran mai mare. Și, dintr-o dată, nu mi se mai pare atât de incomodă dependența smartwatch-ului de telefon sau tabletă.

Aplicatii favorite de iPad

Desi nu sunt cel mai mare fan al iOS-ului, deocamdata iPad-ul nu are rival in tabletele cu Android. Si asta doar datorita ecosistemului clar superior. Pentru ca Android-ul sta prost la capitolul aplicatii optimizate pentru tablete. Chiar si aplicatiile care au versiuni atat pentru iOS, cat si pentru Android, functioneaza si arata mai rau pe sistemul celor de la Google.

App Store-ul, desi incearca, nu face o treaba foarte buna in a ajuta utilizatorul sa descopere aplicatii noi si interesante. Nici alte aplicatii de acest gen nu reusesc acest lucru. Deci sa pretinzi ca stii toate aplicatiile pentru iPad si ca poti sa le alegi cu certitudine pe cele mai bune, este o utopie. Nu am de gand sa pretind asta.

Asa se face ca orice top de aplicatii nu este doar subiectiv, ci si limitat de cunostintele in materie de aplicatii ale celui care il face. Topul meu, la fel de subiectiv si limitat ca al oricarui utilizator, arata in felul urmator.

Browsing, social media:

Google Chrome
Twitter
Facebook
Google+ (o aplicatie mult superiora Facebook si Twitter)
YouTube
Flickr Studio – mi se pare cel mai bun client de Flickr
Alien Blue – pentru Reddit

Stiri, RSS:

Newsify – client de Google Reader foarte configurabil
Fliboard

App discovery:

AppShopper
App Zapp Pro

Office:

FileBrowser – file manager cu acces la retea si servicii online gen Dropbox
ClodOn – un fel de Microsoft Office light
IM+
CalenMob – client pentry Google Calendar
Wunderlist 2
Splashtop2 – remote desktop, gratuit

Multimedia:

Tunein Radio
iTV Shows – tine evidenta episoadelor vazute si recomanda seriale noi
Air Video – converteste in tomp real si reda filmele partajate in retea
Snapseed – editor foto
iMediaShare – agregator video cu redare prin DLNA pe televizor sau alt media player legat la retea

Diverse:
Live Score Addicts
Dropbox

Dictatura inegalitatii in App Store

500px-iPadPrin micile sau mai marile decizii nedrepte pe care le ia, Apple reuseste sa te faca sa nu-i placi prea mult, ca sa nu spun altceva. Cel putin din 2007, de la primul iPhone pana azi, Apple si-a atras antipatia prin astfel de decizii nedrepte, luate abuziv.

Apple aduce fiecare data, cand ia o decizie abuziva, o justificare puerila. De fapt, face asta pentru ca poate si pentru ca nu e nimeni care sa o poata urechea. Nici Consiliu European nu poate lua cu Apple masurile pe care le-a luat cu Microsoft, atata vreme cat Apple nu se afla in pozitie de monopol. Da, nu e monopol, e o dictatura pentru aproximativ jumatate din piata (sau mai putin, pe alocuri).

Apple scoate din App Store aplicatia 500 px pe motiv ca faciliteaza accesul la fotografii cu femei dezbracate. Deh, este aplicatia unui site de photo sharing. Cum e si Flickr, de altfel. Si n-am auzit pana acum ca Apple sa dea cartonas rosu unei aplicatii de Flickr pe acest motiv.

E adevarat ca si cei de la 500 px s-au marketat mai mereu, printre altele, si prin multele nuduri pe care le posteaza diversi fotografi. Dar tot o justificare tampita este cea data de Apple. Si cu Safari poti sa faci asta. E un browser, poti sa intri pe orice site vrei, inclusiv pe pornaciuni. E preinstalat pe iPhone si iPad, nu poti sa-l dezinstalezi.

Cand instalezi Google Chrome pe iPad este afisata o notificare care te avertizeaza ca acel program poate permite accesul la continut pentru adulti (valabil si pentru alte browsere). Foarte frumos, daca stai sa te gandesti cati copii de 4 ani isi bat parintii la cap sa le cumpere o tableta.

Dar nu scoate din afacere discretionar o aplicatie, ca sa-i fortezi pe dezvoltatori sa-si faca upgrade la abonamentul de developer si sa-ti plateasca mai mult. E urat si dauneaza imaginii. Cred ca si cei mai fanatici fani Apple pot vedea asta.

De 500 px s-a auzit pentru ca este o aplicatie populara. Ma intreb insa cati developeri mai mici au fost bagati la fel in colt, fara sa scrie cineva de ei, fara sa poata da o replica.

Prima tableta cu Android pe care chiar mi-as cumpara-o

Nexus 7Este Nexus 7.

Sigur, au circulat multe tablete bune sau macar decente cu Android in ultimii ani. Si multe foarte proaste, la fel de adevarat. Ne-au venit in ultimii ani la Go4it, la test, cred ca peste 20 de tablete de la Asus, Samsung, Toshiba si alte nume mai mult sau mai putin grele. Insa niciuna nu m-a incantat nici macar pe sfert cat Nexus 7.

Nexus 7 reuseste sa ofere, la un pret bun, o tableta foarte solida, din mai toate punctele de vedere.

Are o constructie foarte buna. Un ecran nesperat de bun. Se misca bine – cat de bine se poate misca Android-ul – evident, nu ca iOS. Are o autonimie buna (nu dau cifre, veti citi mai multe luni in review-ul de pe Go4it). Si, pentru mine, are dimensiunea ideala pentru o tableta pe care vrei sa o si iei cu tine: 7 inch.

A, si era sa uit. Este Nexus. Asta inseamna ca ai update-uri atunci cand le lanseaza Google, nu cand si daca vreun producator isi face mila de tine.

Sigur, unora nu le va conveni ca nu are camera foto pe spate. Sau ca nu are 3G. Sau ca nu are slot de memorie ori ca nu citeste stick-uri USB. Dar hei, la 1.250 lei, cat va costa oficial versiunea de 16 GB la noi, este o tableta excelenta.

Ramane in continuare marea problema a Android-ul pe partea de tablete: seceta de aplicatii optimizate. Abia acum, odata cu lansarea lui Nexus 7, dezvoltatorii incep sa se uite si la Android-ul pentru tablete. Ce observ insa, din pacate pentru Google si producatorii de tablete cu Android, este ca dezvoltatorii de aplicatii incep sa-si optimizeze aplicatiile doar pentru Nexus 7. Flipboard, de exemplu, in ultimul update, a fost ptimizat nu pentru tablete in general, ci doar pentru Nexus 7.

Google nu a vrut niciun moment sa castige bani din Nexus 7, ci doar sa creasca popularitatea tabletelor cu Android. E un fel de sampling: te atrage sa-ti cumperi prima tableta cu Android la un pret foarte bun, ca sa-i prinzi gustul, iar pe viitor sa cumperi tablete cu dotari mai bune si, evident, mai scumpe.

Si cum fac atunci cand scriu rant-uri si arunc vina in stanga si-n dreapta cand e de aruncat vina, e normal ca acum sa impart si meritele. Asus, pe de o parte, pentru constructie (daca te alege Google sa faci prima tableta Nexus inseamna ca esti chiar bun la asta) si Google, pe de alta parte, pentru tinerea pretului la un nivel foarte bun.

Nexus 7 ar putea fi scanteia de care piata tabletelor cu Android are nevoie. Insa, Google si partenerii lui vor avea mult mai mult de tras pe partea de tablete, decat pe smartphone-uri, pana sa se poata compara cu iPad. Pentru ca, vrei nu vrei, esti sau nu fan Apple, iPad este etalonul.