Unul din obiceiurile mele proaste este acela de a cântări şi a mă documenta foarte mult înainte de a cumpăra ceva. În special când vine vorba de produsele mele preferate (laptopuri, telefoane, televizoare etc.) Citesc review-uri, mă uit la prezentări video, întreb în stânga şi-n dreapta şi într-un final mă hotărăsc.

Nu e deloc uşor să te hotărăşti când vine vorba de un telefon. Mai ales când îţi trec zeci de telefoane prin mână într-un an. Ai zice că ar trebui să fie mai uşor. De fapt, e tocmai invers. Cu cât vezi mai multe, cu atât e tentaţia mai mare. Cu cât le cunoşti mai bine, cu atât ţi-e mai greu să te hotărăşti.

Anul trecut am avut la teste ca tot ce a fost mai important. Majoritatea telefoane de top, dar am avut şi câteva mai de buget. Am avut HTC-uri, Nokia, Sony Ericsson, Samsung şi chiar dual SIM-uri chinezeşti.

Acum o lună mi-am schimbat telefonul. A fost o decizie foarte grea. Telefonul pe care îl alegeam trebuia să corespundă din punct de vedere estetic, să bifeze o serie de funcţii, să aibă o autonomie decentă şi să nici nu coste o avere. Într-un final m-am hotărât. Am ales Nokia E55.

Nokia E55

Sunt mai multe motive pentru care m-am oprit asupra lui. Pe de o parte, pentru faptul că a corespuns tuturor criteriilor enumerate anterior. Pe de altă parte, pentru că are o tastatură (spun ei) Half-QWERTY, cu două litere pe buton, obişnuit fiind deja cu aşa ceva de la răposatul şi credinciosul P1.

Însă, în primul rând, am ales E55 pentru că, deşi e un smartphone cu toate cele, merge pe tiparul telefoanelor clasice. Are o construcţie cât se poate de simplă şi elegantă. Jumătate din telefon este ocupat de ecran, jumătate de tastatură. Şi este foarte subţire şi plăcut la atingere.

Am vrut un telefon care să arate ca un telefon. Mă săturasem de touchscreen-uri cât tot telefonul şi pline de amprente, de cărămizi fiţoase şi de experimente scumpe. E55 mi se pare telefonul ideal pentru mine, la acest moment. Culmea e că, deşi sunt foarte exigent la acest capitol, nu prea am ce să-i reproşez.

PS: acesta nu este un post plătit.

Related Posts